Ministrul Muncii: Guvernul are pregătite proiecte de OUG privind programul flexibil de lucru și zilierii și sezonierii

Guvernul are pregătite două proiecte de ordonanță de urgență, unul privind programul flexibil de muncă și celălalt de sprijin pentru muncitorii zilieri și sezonieri, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, citată de Agerpres.

„În mod evident, având în vedere pulsul pieței, piața muncii, semnalele de la antreprenori, resimțim nevoia de a pregăti un nou set de măsuri de sprijin. Ministerul Muncii și Protecției Sociale este pregătit să vină în discuția cu dumneavoastră pe două proiecte de ordonanță, conturate în baza discuțiilor avute, în baza experienței altor țări cu care ne-am consultat și, bineînțeles, în acord cu ceea ce poate programul SURE să acopere”, a declarat Violeta Alexandru, la ședința Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, organizată în sistem de videoconferință.

O primă prezentare se referă la programul flexibil Kurzarbeit. „Propunerea noastră este să completăm Codul Muncii (…) Din punctul meu de vedere, îmi mențin propunerea ca în Codul Muncii, prin ordonanța pe care o inițiem, să introducem un capitol pentru aceste situații excepționale, adică în situații de urgență, în situații de alertă, repet, în situații excepționale, nu pentru totdeauna (…), venim cu următoarele propuneri pe care le trec în revistă pe scurt. Practic, plata salariului brut pentru fiecare angajat care va fi beneficiar al acestei măsuri de muncă flexibilă se va împărți între angajator, care va acoperi cel puțin 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă cu normă întreagă și stat, care va acoperi 75% din diferența între salariul de bază brut din contract înainte de perioada de criză și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii programului. Aceasta este esența prevederii noastre”, a spus Violeta Alexandru.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

guv1007

Leave your comment