Propunere legislativă privind unele măsuri de prevenire și combatere a activităților economice ilicite, depusă la Senat

Se are în vedere, între altele, sancționarea operațiunilor cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită

La Senat a fost depusă o propunere legislativă privind unele măsuri de prevenire și combatere a activităților economice ilicite (documentul poate fi consultat pe site-ul Senatului, aici), măsurile incluse în proiect urmând să conducă, potrivit inițiatorilor, la consolidarea mediului concurențial și, implicit, la reducerea drastică a concurenței neloiale generate de cei care își creează un avantaj nelegal prin sustragerea de la îndeplinirea sarcinilor fiscale.

Prin noul proiect de act normativ se propun o serie de măsuri care să permită sancționarea operațiunilor ilegale cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită și, de asemenea, atragerea răspunderii contravenționale a celor care nu îndeplinesc condițiile legale de desfășurare a activității.

Potrivit Expunerii de motive, prin noul proiect de act normativ se propune consolidarea disciplinei economico-financiare consacrate în perioada aplicabilității Legii nr. 12/1990 (abrogată), pe timpul desfășurării activităților de producție, depozitare, transport, comerț sau prestări de servicii și „se readuce organelor de control fiscal și vamal acel instrument eficient de prevenire a evaziunii fiscale ca premisă pentru creșterea conformării voluntare, optimizarea colectării creanțelor fiscale, asigurarea eficientă a veniturilor bugetare, și, nu în ultimul rând, consolidarea unui mediu concurențial onest”.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.