Noile modele ale formularelor 100 și 710, publicate în Monitorul Oficial

Modificarea și completarea formularului 100 Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat și a formularului 710 Declarație rectificativă au fost aprobate prin Ordinul președintelui ANAF nr. 51/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 59 din 19 ianuarie 2021.

Potrivit ANAF, modificarea și completarea formularelor menționate au fost necesare ca urmare a modificărilor aduse Codului fiscal prin Legea nr. 153/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru completarea Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, Legea nr. 262/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și prin Legea nr. 296/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Modificările, care se adresează contribuabililor plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, vizează cuprinderea în cele două formulare a unor rânduri dedicate declarării:

– sponsorizărilor și burselor acordate elevilor școlarizați în învățământul profesional dual în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

– costului de achiziție a aparatelor de marcat electronice fiscale puse în funcțiune.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

mof2001