Mâine încep înscrierile pentru măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar”

Comisia Europeană (CE) a aprobat schema de ajutor de stat, în valoare totală de 300 milioane euro, introdusă prin OUG nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), proiectul „Microgranturi în domeniul agroalimentar”, parte a acestei scheme de ajutor de stat, este implementat de MADR, prin intermediul APIA. (CECCAR Business Magazine a publicat detalii despre această măsură aici)

În acest sens, a fost semnat contractul cu AM POC din cadrul MIPE pentru accesarea fondurilor în valoare totală de 50 milioane euro.

Beneficiarii sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii.

„Continuăm să sprijinim fermierii români să producă alimente pentru noi toți, în contextul crizelor succesive care le-au perturbat activitatea în ultimii ani. Le mulțumesc colegilor din guvern și mă bucur că am reușit să direcționăm 300 de milioane de euro pentru capitalizarea fermelor și  unităților de producție, bani europeni care inițial erau prevăzuți în Programul Operațional Competitivitate. Ne vom asigura că fondurile vor ajunge cât mai curând la beneficiari, astfel încât aceștia să continue să asigure hrana populației”, a declarat ministrul de resort Adrian Chesnoiu, citat în comunicat.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

agro2605