Modificări la Legea contabilității: statele de salarii vor trebui arhivate 5 ani, și nu 50, ca până acum

Camera Deputaților a adoptat miercuri, 8 iunie, în calitate de for decizional, un proiect de Lege pentru modificarea și completarea art. 25 din Legea contabilității nr. 82/1991 (PL-x nr. 145/2022). Actul normativ reglementează înlocuirea obligației privind arhivarea documentelor financiar-contabile timp de 50 de ani, cu o perioadă de arhivare de 5 ani. Astfel, potrivit noilor reglementări, „începând cu data de 1 ianuarie 2023, statele de salarii pentru care angajatorul are o declarație informativă privind impozitul reținut la sursă, pe beneficiari de venit, conform prevederilor legale sau pentru care angajatorul are obligația legală de a depune declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, la Agenția Națională de Administrare Fiscală, se păstrează timp de 5 ani”.

Legea adoptată de Parlament va fi transmisă președintelui României, pentru promulgare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

cd0906