Documentul publicat de IFAC, „Rolul contabililor în integrarea sustenabilității în afaceri”, disponibil în limba română

CECCAR pune la dispoziția celor interesați traducerea în limba română a documentului Rolul contabililor în integrarea sustenabilității în afaceri, elaborat de Grupul consultativ pentru profesioniștii contabili angajați și publicat de IFAC. Publicația vine în ajutorul întreprinderilor care doresc să facă tranziția către un model de afaceri sustenabil și al profesioniștilor din domeniul financiar-contabil care au responsabilitatea de a sprijini entitățile în acest demers.

Tranziția către modele de afaceri cu zero emisii de carbon reprezintă o nouă oportunitate de creștere pentru întreprinderi și pentru contabili. Tranziția către o lume cu zero emisii de carbon reprezintă o provocare și implică riscuri, iar contabilii trebuie să-și ghideze organizațiile spre oportunitățile pe care le aduce decarbonizarea, precum și să comunice cu investitorii și alte părți referitor la modul în care schimbările climatice le afectează organizația și implicațiile financiare.

Documentul publicat de IFAC include două studii de caz ce analizează parcursul a două întreprinderi importante care au trecut printr-un proces de integrare a sustenabilității în lanțul fundamental al misiunii, viziunii, valorilor și strategiei acestora, prin asumarea unui angajament ferm, efectuarea unor investiții solide și implicarea tuturor părților interesate, de la conducere până la personal și parteneri.

Grupul consultativ pentru profesioniștii contabili a analizat și alte domenii prioritare aferente agendei pentru viitor a CFO și funcției financiare, inclusiv o secțiune dedicată activelor digitale și crypto. Toate aceste teme au fost dezbătute luând în considerare faptul că tendințele-cheie și mediul economic se află într-o continuă evoluție, iar contribuția funcției financiare în cadrul unei organizații are un caracter din ce în ce mai strategic.

Documentul în limba română este disponibil pe site-ul CECCAR, la secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Raportare integrată.

ceccar0202