Normele privind procedura de acordare a certificatului de amânare de la plata în vamă a TVA și de eliberare a garanției pentru importurile de bunuri, publicate în Monitorul Oficial

Ordinul nr. 3.225/2020 al ministrului finanțelor pentru aprobarea Normelor privind procedura de acordare a certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată și de eliberare a garanției pentru importurile de bunuri a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1.331 din 31 decembrie 2020. Promovarea noului act normativ are în vedere faptul că, până la începutul acestui an, persoanele care puteau beneficia de respectiva facilitate, precum și condițiile care trebuiau îndeplinite erau cele prevăzute de OMFP nr. 4.121/2015, act normativ ale cărui prevederi nu erau corelate cu noile reglementări prevăzute de art. 326 din Codul fiscal aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2021.

Astfel, noul act normativ prevede că, potrivit art. 326 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, prin excepție de la prevederile alin. (3) al aceluiași articol, nu se face plata efectivă la organele vamale pentru importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la art. 326 alin. (41) din Codul fiscal și care au obținut certificat de amânare de la plată.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

mof0601-3