ONPCSB: Noi sesiuni de instruire pentru entitățile raportoare, în februarie

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) organizează, în luna februarie, o serie de sesiuni online de instruire pentru entitățile raportoare din domeniul dezvoltării imobiliare, consultanței pentru afaceri și management, comercializării sau intermedierii comercializării sau depozitării obiectelor de artă.

Întrunirile au loc în contextul în care, în anul 2022, se desfășoară evaluarea Moneyval (procesul de analiză a modului în care statul român se conformează cerințelor internaționale în materie de spălare a banilor și finanțare a terorismului și care vizează modul de implementare a Recomandărilor FATF), ceea ce presupune, printre altele, și activități de instruire a entităților raportoare de către ONPCSB, informează Oficiul.

Potrivit planului de activități de instruire a entităților raportoare publicat pe site-ul ONPCSB, întâlnirile vor aborda, printre altele, legislația națională și europeană relevantă în domeniu, precum și instrumentele disponibile acestor categorii de entități în scopul îndeplinirii obligațiilor ce le revin și al evitării implicării acestora în tranzacții suspecte.

Sesiunile de instruire din luna februarie adresate entităților nereglementate menționate mai sus sunt programate astfel:

  • luni, 21 februarie 2022, ora 10.00, pentru reprezentanții persoanelor juridice care activează în domeniul dezvoltării imobiliare;
  • marți, 22 februarie 2022, ora 10.00, pentru reprezentanții persoanelor juridice care activează în domeniul comercializării/intermedierii comercializării/depozitării obiectelor de artă, inclusiv prin intermediul zonelor libere;
  • luni, 28 februarie 2022, ora 10.00, pentru reprezentanții persoanelor juridice care activează în domeniul consultanței pentru afaceri și management.

Pentru a participa la sesiunile de informare ale ONPCSB este necesară înregistrarea prealabilă, pe site-ul instituției, la secțiunea E-instruire. Link-urile de conectare vor fi comunicate în baza înregistrării online. La încheierea sesiunii, cursanții vor primi, prin e-mail, o confirmare de participare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

onpcsb1002