Noi facilități fiscale și non-fiscale și un mediu de lucru simplificat pentru dezvoltarea economiei sociale

Guvernul a aprobat o OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 219/2015 privind economia socială, cu scopul de a crea un mediu favorabil de dezvoltare a acestui sector, avându-se în vedere că întreprinderile sociale oferă un răspuns adaptat unor probleme sociale complexe. „Aceste întreprinderi creează locuri de muncă și oportunități de angajare pentru tinerii aflați în situații de risc, pentru femei și persoane cu dizabilități, oferindu-le instruire profesională teoretică și practică, pregătire pentru locul de muncă și mentoratul necesar pentru a intra pe piața muncii și pentru a avea o carieră pe termen lung”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).

Actul normativ aprobat de Executiv prevede dezvoltarea acestui sector prin îmbunătățirea ecosistemului de funcționare, reglementarea cadrului strategic de dezvoltare, crearea de facilități fiscale și non-fiscale și prin promovarea ca al treilea sector între public și privat cu o dinamică relativ proprie.

Una dintre modificări dă posibilitatea adaptării domeniului economiei sociale la toate categoriile de entități care se pot atesta ca întreprindere socială, prin includerea în definirea acestui sector a termenului „incluziune socială” și prin completarea prevederii privind distribuirea limitată a profitului sau „excedentului” către asociați sau membri.

OUG adoptată de Executiv clarifică și criteriile pe care trebuie să le îndeplinească întreprinderea socială atestată și operează modificări la condițiile de acordare a atestatului de întreprindere socială. Astfel, a fost eliminat cumulul privind procentajul de 30% din personalul angajat aparținând grupului vulnerabil și din timpul efectiv lucrat al tuturor angajaților, în sensul criteriului alternativ: 30% din numărul personalului angajat sau membrilor cooperatori, aparținând grupului vulnerabil, sau timpul de lucru cumulat al acestor angajați să reprezinte cel puțin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

guv3103

Leave your comment