Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 7 februarie 2022

OCDE rămâne la calendarul aferent Acordului OCDE privind impozitarea

Într-o conferință găzduită de Washington International Trade Association, luni, 31 ianuarie, secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, a declarat că a fost stabilit calendarul pentru implementarea Pilonului I și a Pilonului II ai acordului global privind impozitarea și că se așteaptă ca toate jurisdicțiile să-și îndeplinească angajamentele. Această declarație vine ca răspuns la dificultățile apărute în procesul legislativ din Statele Unite, precum și unele îngrijorări în rândul miniștrilor de finanțe UE cu privire la respectarea calendarului. „Facem eforturi pentru a-i sprijini pe cei care au convenit implementarea acestui acord, atât în Statele Unite, cât și în restul lumii”, a asigurat Mathias Cormann. De asemenea, acesta a apreciat progresul realizat în implementarea Pilonului II în Uniunea Europeană, Regatul Unit al Marii Britanii, Elveția și alte jurisdicții.

OCDE a lansat o consultare publică privind un prim element constitutiv al Pilonului I

Cadrul Incluziv al OCDE/G20 cu privire la BEPS a lansat vineri, 4 februarie, o consultare publică cu privire la proiectul de norme pentru nexus și alocarea drepturilor de impozitare în baza Pilonului I al Acordului OCDE privind impozitarea. Pentru măsura „Amount A” din Pilonul I, consultarea publică va avea loc pe etape, urmând a fi emise documentele de lucru ale secretariatului pentru fiecare element constitutiv în scopul de a obține feedback rapid înainte ca activitățile să fie finalizate, se explică în comunicatul de presă al Cadrului Incluziv. „Această abordare, în loc să aștepte finalizarea unui document exhaustiv, va permite ca activitatea să continue în paralel, pentru a se menține în limitele calendarului politic convenit în octombrie 2021”, se arată în document. Pentru măsura „Amount B” a Pilonului I va fi emis un document de consultare publică la mijlocul anului 2022. Părțile interesate sunt invitate să transmită comentariile scrise până la 18 februarie 2022.

UE pregătește următoarea actualizare a listei negre a paradisurilor fiscale

UE pregătește actualizarea din februarie a listei negre și a listei gri a paradisurilor fiscale. Benjamin Angel, directorul pentru impozitare directă la Comisia Europeană, a declarat marți, 1 februarie, în cadrul unei audieri în subcomisia pe probleme fiscale a Parlamentului European (FISC) că, din cauza noilor criterii precum implementarea standardului minim privind raportarea pentru fiecare țară în parte, „multe state” care s-au angajat să ia măsuri de corecție vor intra pe lista gri a jurisdicțiilor cu riscuri fiscale. Potrivit unui proiect, se pare că Rusia ar putea intra pentru prima dată pe lista gri. Deși Turcia nu a îndeplinit încă toate dispozițiile stabilite de Consiliul Ecofin în februarie 2021, este probabil ca statul să evite din nou includerea pe lista neagră a jurisdicțiilor necooperante pe probleme fiscale. Întrucât Consiliul Ecofin se întrunește formal abia în februarie, se preconizează că revizuirea listei va fi adoptată de Consiliul Concurenței la 24 februarie.

Eurodeputații fac recomandări pentru o impozitare mai justă și mai simplă

Eurodeputații din Comisia pentru afaceri economice și monetare (ECON) din Parlamentul European au adoptat miercuri, 2 februarie, un raport din proprie inițiativă, redactat de eurodeputatul ceh Luděk Niedermayer (Partidul Popular European), prin care solicită Comisiei să vină cu propuneri pentru a lupta mai bine împotriva evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale, precum și pentru a facilita dispozițiile fiscale de conformitate, în special pentru IMM-uri. Raportul face apel la Comisie să propună moduri de tratare a lacunelor rămase în directiva existentă privind soluționarea disputelor fiscale, inclusiv de tratare a schimbărilor din economia post-COVID-19, cum ar fi tranziția către munca de la distanță ce a sporit riscul unei duble impozitări. Potrivit eurodeputaților, Comisia ar trebui să emită îndrumări cu privire la stimulentele fiscale care nu au efecte denaturante asupra pieței unice. În raport se menționează, de asemenea, că ar trebui introduse clauze solide împotriva evitării obligațiilor fiscale în viitoarea propunere pentru o indemnizație pentru reducerea tendinței de favorizare a îndatorării (DEBRA) și sunt incluse recomandări specifice în acest sens.

Curtea de Conturi Europeană analizează scutirile de impozite pentru combustibilii fosili

Într-un raport publicat luni, 31 ianuarie, Curtea de Conturi Europeană (ECA) a constatat că sursele de energie mai poluante pot obține un avantaj fiscal comparat cu alte surse cu o eficiență mai bună din punctul de vedere al emisiilor de carbon. Deși unele state membre s-au angajat să le elimine treptat, subvențiile anuale pentru combustibilii fosili au rămas relativ stabile de-a lungul ultimului deceniu la circa 56 de miliarde de euro, potrivit raportului. Două treimi din aceste subvenții au luat forma scutirilor sau reducerilor de taxe. Cincisprezece state au subvenționat combustibilii fosili mai mult decât pe cei regenerabili: Finlanda, Irlanda, Cipru, Belgia, Franța, Grecia, România, Lituania, Bulgaria, Suedia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Slovenia și Letonia. Această situație s-ar putea schimba odată cu propunerea din 2021 de a revizui Directiva privind impozitarea energiei, în cadrul căreia Comisia a propus anularea scutirilor la nivel național pentru combustibilii poluanți și eliminarea scutirilor fiscale pentru combustibilii fosili în industriile mari consumatoare de energie.

Belgia va scădea TVA la energie ca răspuns la criza energiei

Belgia a urmat exemplul altor state membre UE de a scădea TVA la energie și de a furniza subvenții către consumatorii casnici cu scopul de a lupta împotriva prețurilor în creștere la energie din UE, a anunțat prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo, marți, 1 februarie. Guvernul belgian a decis să reducă temporar TVA la electricitate, de la 21% la 6%, de la 1 martie până la 1 iulie, să acorde tuturor consumatorilor casnici o reducere unică a facturii la energie de 100 de euro și să extindă tariful social de la 31 martie până la sfârșitul lunii iunie pentru familiile cu venituri mici. Se preconizează că aceste noi măsuri vor costa 1,1 miliarde de euro.

Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF

etaf